Statistici malarie și West Nile

Statistici malarie și West Nile

Ultimul raport publicat de Institutul Național de Sănătate Publică cu privire la bolile transmisibile aflate în supraveghere a fost pentru anul 2018. Deși numărul de boli transmise de vectori este extrem de mare, monitorizarea la nivel național se face doar pentru câteva afecțiuni, cum ar fi malaria, meningita cu virus West Nile, febra Denga, infecția cu virusul Zika și boala Lyme.

18 cazuri confirmate de malarie

La nivel mondial, malaria face ravagii, fiind o problemă importantă de sănătate publică mai ales în zonele tropicale. Este o boală transmisă prin înțepătura țânțarului Anopheles, ce se manifestă cu febră cu debut după 7-15 zile de la mușcătură, cefalee, frisoane, grețuri, vărsături și transpirații reci. Deși această specie de țânțar a trecut granițele UE și ale țării noastre, cazurile de malarie înregistrate au fost ținute sub control. În 2011, se vorbea despre 40 de cazuri de malarie, unele dintre ele mai grave, cu complicații, dar fără vreun deces înregistrat. În 2018, conform ultimului raport publicat, au existat doar 18 cazuri de malarie și 0 decese din această cauză.

277 cazuri confirmate de meningită cu virusul West Nile

Știai că în anul 1996 România s-a confruntat cu cea mai mare epidemie de meningită West Nile din Europa? Virusul West Nile este transmis printr-o simplă înțepătură de țânțar. Nu orice înțepătură determină declanșarea acestei boli – condiția ca un țânțar să devină vector este să se hrănească cu sângele de la un animal deja infectat cu acest virus. Mai departe, virusul va fi multiplicat de celulele din organismul țânțarului și transmis mai departe către oameni prin înțepătură. Aproximativ 1 din 150 peroane infectate cu acest virus dezvoltă simptome severe de boală, la aproximativ 3-14 zile de la înțepătură: febră puternică, dureri de cap, dezorientare, rigiditate la nivelul gâtului,tremor și convulsii, slăbiciune musculară, iar în cazuri mai grave, paralizie și chiar deces.

În 2018, la nivelul țării noastre s-au înregistrat 277 cazuri și 43 de decese, toate persoanele decedate având și alte boli asociate. Statisticile arată că un număr mai mare de cazuri s-a înregistrat în mediul rural, cel mai probabil din cauza lipsei de aplicare a metodelor de prevenție și de combatere a vectorilor prin tratamente repetate de dezinsecție.

4 cazuri confirmate de febră Denga și 0 cazuri de Zika

Febra Denga și Zika sunt transmise prin înțepătura țânțarului tigru asiatic. S-a vorbit prima dată mai intens despre virusului Zika în vara anului 2017, atunci când a apărut primul caz oficial de infectare cu Zika la un pacient din Constanța – infectarea nu s-a realizat pe teritoriul României. În 2018, nu s-a mai înregistrat niciun caz de virus Zika, iar febra Denga a fost confirmată la 4 persoane ce s-au infectat în afara țării.

1.190 cazuri suspecte de boală Lyme

De la un an la altul se vorbește de un număr din ce în ce mai mare de cazuri suspecte de boală Lyme. Conform raportului publicat de INSP, în 2018 au existat 1.190 de astfel de cazuri suspecte, cu 42% mai mult față de anul precedent. Despre boala Lyme s-a vorbit mult în spațiul public, aceasta fiind o afecțiune transmisă prin mușcătura de căpușă. Boala Lyme este destul de dificil de diagnosticat, tocmai din acest motiv specialiștii susțin că în realitate există mult mai multe cazuri de persoane infectate cu această boală, în urma unei mușcături de căpușă.

92 de cazuri de trichineloză și leptospiroză

Principalii responsabili pentru trichineloză și leptospiroză sunt șoarecii și șobolanii, purtători de viruși și bacterii infecțioase pentru oameni și animale. Astfel, în conformitate cu datele statistice culese de INSP, în anul 2018, pe teritoriul țării au fost înregistrate 92 de cazuri de trichineloză și leptospiroză. Acțiunile de prevenire a îmbolnăvirilor cu aceste boli grave include tratamente de deratizare (combaterea rozătoarelor), verificarea alimentelor, în special a cărnii de porc din gospodăriile proprii, dar și menținerea unei stări optime de igienă.

Call Now Button